Alukoenigstahl România: Investitorii mizează pe eficienţa sistemelor de tâmplărie din aluminiu pentru proiectele rezidenţiale, în ciuda impactului asupra costurilor

Proiectele rezidenţiale recente pun tot mai mult accentul pe soluţii arhitecturale din aluminiu cu caracteristici superioar de izolare termică şi fonică.
Investiţia în tâmplăria cu caracteristici termice şi fonice superioare creşte cu 6-10 procente per proiect;

Bucureşti, 27 Noiembrie 2014 – De la uşa de intrare la uşa glisantă de mari dimensiuni pentru ieşirea spre terasă, de la fereastra protejată cu jaluzele sau parasolare până la  peretele cortină, în ultima perioadă tot mai mulţi investitori au început să acorde atenţie produselor cu eficienţă energetică ridicată, chiar dacă investiţia iniţială este ceva mai mare. Concluzia aparţine consultanţilor companiei austriece Alukoenigstahl România. Potrivit acestora, pentru o lucrare, costurile pentru profilele din aluminiu cu izolare temica superioară pot fi cu 15-20% mai mari. Acest lucru se reflectă într-o creştere cu 6-10% a investiţiei în tâmplărie. Această tendinţă vine în contextul în care, la nivel european, se pune un accent deosebit pe creşterea continuă a performanţei energetice a clădirilor, scopul fiind, ca în viitor, toate clădirile noi să fie clădiri independente energetic.
Iată câteva exemple concrete de proiecte rezidenţiale realizate în capitala pentru care s-a optat pentru eficienţa energetică, siguranţă, confort şi design personalizat, toate asigurate de produsele Schüco.

Alukoenigstahl Romania - cladire rezidentiala tamplarie aluminiuURBAN SPACES
Aflat în zona centrală a Bucureştiului, pe strada Dogarilor, ansamblul rezidenţial Urban Spaces este alcătuit din două corpuri de clădire (75 de apartamente), diverse ca tipologii şi suprafeţe. Există apartamente pe 2 sau 3 niveluri, garsoniere şi chiar apartamente având curţi proprii. Toate ferestrele sunt înalte, ajungând până la nivelul pardoselii, iar acolo unde s-a considerat necesar, unele camere avansează din planul faţadei, pentru o iluminare naturală cât mai bună. Luând în considerare suprafeţele vitrate mari şi dorinţa arhitectului pentru o linie cât mai simplă a tâmplăriei, Alukönigstahl a propus sistemul din profile de aluminiu Schüco AWS 70.HI+ echipat cu feronerie ascunsă, Schüco AvanTec. Această serie de profile combină excelent izolarea termică specifică ferestrelor din lemn sau PVC cu durabilitatea şi robusteţea aluminiului făcând posibilă realizarea unor vitraje de mari dimensiuni.

Alukoenigstahl Romania - Grigore Mora - tamplarie aluminiuGRIGORE MORA
Aflată într-o zonă rezidenţială exclusivistă, această clădire care găzduieşte câteva apartamente cu suprafeţe ample şi înălţimi mări a fost realizat la un standard înalt de calitate. Caracteristicile tehnice ale anvelopei clădirii sunt foarte importante pentru confortul beneficiarilor şi pentru costurile de întreţinere ale apartamentelor. Când se doresc valori bune pentru ferestre de dimensiuni generoase trebuie folosite soluţii tehnice pe măsură. În cazul clădirii de pe strada Grigore Mora din capitală soluţia dată de consultanţii Alukönigstahl au fost ferestrele din seria de profile Schüco AWS 75 BS.ŞI. Aceste serii de profile cu izolaţie termică excelentă sunt ideale pentru ferestre de mari dimensiuni. Uşi glisante de mari dimensiuni fac trecerea spre mediul exterior. Aceleaşi performanţe se regăsesc la uşile glisante realizate din profile de aluminiu Schüco ASS 70.HI.

Alukoenigstahl Romania - Floreasca - tamplarie aluminiuFLOREASCA ONE
Imobilul rezidenţial Floreasca One este situat în Bucureşti, pe strada Gheorghe Ţiteica, lângă Lacul Floreasca. Apartamentele de pe cele 8 niveluri ale clădirii oferă toate perspective minunate asupra împrejurimilor. Acest lucru este “ajutat” şi de posibilitatea transformării livingurilor în terase cu ajutorul uşilor glisante de mari dimensiuni realizate din profile de aluminiu cu izolare termică superioară Schüco ASS 70.HI. Ferestrele respectă aceleaşi cerinţe de izolare termică cu valori superioare, fiind realizate într-o construcţie specială, cu cerceveaua ascunsă în toc, care permite o suprafaţă vizibilă de geam şi mai mare, Schüco AWS 70 BS.HI. Zonele de perete cortină sunt realizate în construcţie structurală, cu geam lipit, (FW50+.SG) care oferă un aspect neted, neîntrerupt, pentru zonele de perete cortină.


Alukoenigstahl Romania - Cortina Residence - tamplarie aluminiuCORTINA RESIDENCE
Cortina Residence este un nou ansamblu rezidenţial localizat în zona de Nord a Bucureştiului, în proximitatea Parcului Herăstrău. Imobilul cu 12 etaje va oferi locatarilor săi un grad sporit de confort. Designul modern al apartamentelor este scos în evidenţă de suprafeţele vitrate mari. Pentru realizarea unui confort termic excelent, fără a creşte costurile pentru încălzire, cele 315 uşi glisante de mari dimensiuni - suprafaţa totală peste 2800 mp - vor fi realizate din profile de aluminiu cu izolare termică superioară Schüco ASS 70.HI. Ferestrele respectă aceleaşi cerinţe de izolare termică cu valori superioare, fiind realizate din profile Schuco AWS 65.HI. Cele 730 de ferestre şi uşi măsoară o suprafaţă totală de 2900 mp. Zonele de perete cortină, aproximativ 600 mp, sunt realizate în construcţie structurală, cu geam lipit, (Schüco FW50+.SG) care oferă un aspect neted, neîntrerupt, pentru primele niveluri ale clădirii.

... citiți comunicatul complet


Despre Alukoenigstahl România
Compania Alukönigstahl a semnat contractul prin care reprezintă marca Schüco în SE Europei în 1958. În prezent, concernul austriac Alukönigstahl este prezent în 9 ţări sud-est europene. Din 1995 s-a înfiinţat filiala din România, cu sediul şi depozitul central în Bucureşti şi un birou tehnico-comercial în Cluj. Alukönigstahl asigură partenerilor săi locali o largă gamă de produse şi servicii: sisteme de profile Schüco din PVC şi aluminiu pentru ferestre şi uşi; sisteme de profile din oţel Jansen pentru ferestre şi uşi, pereţi cortină şi luminatoare; documentaţie tehnică completă pentru producerea tâmplăriei; consultanţă pentru alegerea soluţiei optime din punct de vedere tehnic şi financiar pentru un proiect. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei: www.alukoenigstahl.ro.

Pentru informatii suplimentare:

Adriana Serban
Alukoenigstahl Romania
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
Dana Verdes
Branding Networks
+40 749 785 905 
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.