Standard de pret pentru lucrări de tâmplărie termoizolantă
Vineri, 11 Noiembrie 2011 09:10
Vineri  4 noiembrie 2011 s-a desfăşurat la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului la iniţiativa Direcţiei Generale Reglementări în Construcţii – dl. C. Stamatiade – o întrevedere având ca temă actualizarea unui standard de cost pentru lucrări de tâmplărie exterioară cuprinse în programul naţional de reabilitare termică şi în vederea respectării noilor performanţe prevăzute de modificările aduse în 2010 la C 107 – 2005 „Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor”
Comisia Tehnică a Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă – PPTT – a organizat o consultare pe această problemă, adresându-se factorilor implicaţi în acest domeniu. În acest sens au participat la discuţiile premergătoare acestei întrevederi atât cadre universitare de specialitate : dl. profesor Horia Asanache de la UTCB, dna prof. arh. Ana Maria Dabija de la UAUIM, reprezentanţi ai furnizorilor de sisteme – Gealan, Veka, Rehau, Teraplast, Trocal pentru profile PVC şi ALUMIL, REYNAERS pentru profile din aluminiu -  cât şi producători  de marcă din acest domeniu – Corina Gealan, Geplas, Melcret SA, Invest Prod, Melcret AT,  Suki, Conexpert. Discuţiile au avut ca subiect modalitatea în care se poate realiza tehnic şi la preţ corect un produs care să satisfacă cerinţa privind coeficientul de transfer termic de Uw = 1,3 W/m2K°.
Având în vedere că aceste condiţii corespund cerinţelor de economisire a energiei prevăzute în Strategia 2020 la nivel naţional privind îndeplinirea obiectivelor climatice şi energetice "20/20/20" (reducerea emisiilor de dioxid de carbon, a consumului de energie şi producerea de energie din surse regenerabile) a fost calculat un preţ mediu pe baza ofertelor principalilor producători de tâmplărie termoizolantă.
Caracteristicile şi condiţiile  de la care s-a pornit iniţial se pot formula pe scurt astfel : coeficient maxim de transfer termic al ferestrei în ansamblu de 1,3 W/ mpK,  sistem de ventilaţie autonom, montaj cu glaf exterior,  etanşare perimetrală cu bandă precomprimată, barieră de vapori din bandă butilică,  raportul între suprafaţa vitrată fixă şi partea vitrată mobilă să fie aprox. 50% / 50% din
suprafaţa totală a ferestrei, profile de culoare albă.
Tâmplăria nou montată va avea obligatoriu marcaj CE, performanţele acesteia fiind demonstrate prin încercări efectuate anual de un laborator acreditat RENAR sau notificat. Modelul de întocmire a unui caiet de sarcini pentru lucrări de tâmplărie elaborat de Comisia tehnică a PPTT conţine detalii utile şi indicaţii concrete, şi poate fi consultat pe www.pptt.ro  Montajul se va face conform instrucţiunilor de montaj ale furnizorului  de sistem ales.
Ofertele care au stat la baza analizei de preţ au plecat de la o configuraţie tipică a tabelului de tâmplărie pentru un apartament de bloc cu 2-3 camere. Întrucât solicitarea s-a referit la profile din PVC, informaţiile se referă la acest tip de material, deşi la uşi situate pe căi de evacuare şi la înălţimi mai mari de 30m, conform prevederilor normativului P118, este indicată utilizarea profilelor din aluminiu.
Din analiza ofertelor a rezultat un preţ mediu real al tâmplăriei  având  performanţele cerute, în condiţiile în care contractarea se face direct cu producătorul de tâmplărie.
Datorită faptului că tâmplăria nouă se poate monta fără schelă, de la interiorul apartamentelor (din 1992 până în 2008 s-au montat peste 600.000 de apartamente în acest mod) PPTT a propus ministerului incă din anul 2009 etapizarea lucrărilor de reabilitare a blocurilor de locuinţe, montarea tâmplăriei fiind o etapă distinctă. Acest mod de tratare a problemei a fost adoptat de Germania încă din 1973 când s-a declanşat prima criză mondială a consumului de energie, prin înlocuirea masivă a tâmplăriei clasice cu o tâmplărie nouă din PVC cu vitraj termoizolant.

La şedinţa de lucru organizată de minister au participat din partea PPTT:
Ing Valentin Petrescu – preşedinte patronat
Lorincz Barnabas – membru în consiliu director
Harilaus Kilaiditis – director executiv
Anca Popa – consilier tehnic

În timpul discuţiilor a reieşit clar că tratarea părţii vitrate a locuinţelor este o etapă distinctă care poate fi rezolvată direct şi independent de către producătorii şi montatorii de tâmplărie termoizolantă. Acest mod de abordare a reabilitării termice a locuinţelor va impulsiona acest program. Informaţiile oferite de PPTT cu prilejul acestei întrevederi s-au bucurat de aprecieri favorabile şi s-a convenit continuarea bunei colaborări. PPTT îşi declară şi cu acest prilej totala disponibilitate de implicare directă în lansarea unui program naţional de înlocuire a tâmplăriei existente cu tâmplărie termoizolantă, cu beneficii imediate atât pentru locatarii blocurilor de locuinţe cât şi pentru locuinţele individuale, prin  reducerea  corespunzătoare a consumului de energie.
 

Înscriere în patronat

Actele pentru înscrierea în PPTT:
Adeziune
Identificare
Inscriere
Model Contract
Doriti sa primiti buletinul informativ direct pe email?