| Conferinţa Internaţională ROSENHEIMER FENSTERTAGE 2009 |
| Vineri, 06 Noiembrie 2009 12:22 |
|
Pagina 1 din 9 ift Rosenheim – institut de cercetare şi laborator de încercări specializat pe industria ferestrelor - organizează în fiecare an cea mai importantă conferinţă specializată din branşă. Mai mult de 800 de participanţi din peste 20 de ţări se întâlnesc în fiecare an la mijlocul lunii octombrie cu prilejul Rosenheimer Fenstertage (zilele ferestrei la Rosenheim) pentru a se pune la curent cu cele mai semnificative tendinţe şi aspecte practice legate de tehnologie, abordarea ştiinţifică, standardizare şi evoluţii de piaţă. Conferenţiarii expun în cadrul conferinţei noutăţi de ultimă oră care reprezintă soluţii practice ale problemelor care trebuie rezolvate de producători şi industria de prelucrare. În timpul pauzelor şi al serii tradiţionale bavareze se leagă sau se întăresc legături anterioare între participanţi şi referenţii care vin din diverse domenii precum cercetare, învăţământ, perfecţionare profesională sau execuţie. Eficientă enegetica + Confort – pachetul de conjunctură 2010 La cea de a 37a conferinţa despre ferestre şi faţade a ift Rosenheim au participat în acest an mai mult de 900 de oaspeţi din Germania şi din străinătate, pentru a aduce în discuţie cele mai importante tendinţe şi întrebări practice legate de tehnologie, cunostiinte ştiinţifice, standardizare şi evoluţii de piaţă. Ni se sugerează adesea că ar trebui să privim criza ca pe o oprtunitate. Niciodată nu a existat o prioada mai favorabilă acestei perspective decât actuală criza economică, ce coincide cu necesitatea mondială de a utiliza tehnologii eficiente energetic. Atât EnEV 2009 [normativul german privind eficienţa energetică], cuprinzând programe de grant-uri ale guvernului german în valoare de 13 miliarde euro, cât şi resurse de până la 400 miliarde euro pentru instalaţii fotovoltaice în Africa - toate reprezintă excelente oportunităţi de a introduce tehnologii inovative pe scară largă, şi chiar la nivel mondial . Conferinţa internaţională despre ferestre şi faţade de la Rosenheim este complet dedicată pregătirii companiilor din domeniu pentru a face faţă cerinţelor din 2010, aducând aceste companii în situaţia de a-şi crea propriile stimulente economice. Eficienţa energetică este privită din numeroase perspective şi diferite unghiuri – inclusiv detalii şi interpretări ale directivei privind economia de energie EnEV 2009, ridicarea comfortului locuirii, precum şi promovarea proiectelor şi materialelor eficiente energetic – ceea ce va permite în final atingerea valorilor de referinţă cuprinse în reglementări. Informaţiile oferite participanţilor au fost de maximă actualitate pe teme precum: standarde şi reglementări normative cu exemple privind faţadele caselor pasive şi construcţii durabile, amendamentul introdus la EN 14351-1 inclusiv reguli de înlocuire a componentelor şi de utilizare a valorilor din tabele, noul Regulament privind Produse pentru Construcţii şi certificatul privind capacitatea de izolare fonică. Ultimele rezultate ale cercetărilor din domeniu şi subiecte preluate din practică de zi cu zi, ca de exemplu cum să utilizezi corect vitrajele de siguranţă, au stârnit de asemenea interesul participanţilor. Au fost abordate proiecte internaţionale şi construcţii verzi, o prezentare comparativă a reglementărilor privind economia de energie în Europa, pentru a evidenţia noi oportunităţi ale industriei europene de profil de a se răspândi la nivel mondial. Conferinţa a încercat să răspundă unor intrebari-cheie privind implementarea sistemelor eficiente energetic şi a reabilitării termice a construcţiilor existente, pentru a putea fructifica din plin oportunităţile care vor apare în 2010. Conferinţa s-a axat pe teme legate de implementarea sistemelor eficiente energetic, cuprinzând 30 de prezentări grupate pe 6 secţiuni: confort şi eficienţă energetică, siguranţă/securitate şi confort, cercetare şi perspective, riscuri şi greşeli în construcţii, pieţe internaţionale şi standarde, reguli şi reglementări. Produse inovative pot fi vândute pe oricare piaţă în intraga lume – din acest motiv secţiunea pieţe internaţionale ne prezintă piaţa Rusiei, tendinţele din ce în ce mai accentuate către sustenabilitate, proiecte de faţade renumite pe plan internaţional şi o demonstraţie a modului în care este posibilă atragerea interesului internaţional asupra unui proiect cum este Solar Decathlon Europe. Sesiunea riscuri şi greşeli în construcţii este adresată celor interesaţi de aspecte practice din construcţii. Prelegerile au inclus exemple de greşeli tipice, care apar mereu, şi modalităţi prin care aceste greşeli pot fi evitate. Specialişti în domeniu au explicat modul corect de abordare a aspectelor tehnice, legale şi de comunicare, folosind exemplul concret al al componentelor relevante pentru siguranţa utilizării în cazul vitrajului de securitate. Secţiunea Cercetare şi perspective a prezentat tehnologii care se vor aplica în viitor. Senzori şi elemente de ghidaj care folosesc curentul neutilizat de aparatele casnice din gospodărie şi nu necesită instalarea unor reţele suplimentare, vor revoluţiona asanarea şi reechiparea imobilelor existente. Introducerea tehnologiilor de avangardă precum vitrajele izolante cu vacuum şi noi materiale pentru asamblarea vitrajelor au fost prezentate în prelegerile susţinute. Însă cel mai benefic şi apreciat unanim de participanţi este schimbul de experinte şi de idei care se poate face şi în dialog direct între cei interesaţi, sau între aceştia şi specialiştii ift Rosenheim, pe întreaga perioadă de desfăşurare a conferinţei. Pentru cei interesaţi de oricare dintre prezentările incluse în program pe lângă volumul conferinţei se poate solicita şi prezentarea respectivă în format pdf. |