Fenomenul de condens

Condensul apare pe suprafața cea mai rece a ferestrei în momentul în care cantitatea de umiditate din aerul interior depășește limita de saturație a aerului la temperature suprafeței interioare reci. 
În principiu, poate apărea condensul pe suprafața interioară a geamului termoizolator, respectiv a ramelor. Se vorbește în acest caz și de formarea apei exsudate sau a apei de condens. Acest fenomen nu trebuie confundat cu condensarea din spațiul intermediar al geamurilor termoizolatoare care reprezintă un caz foarte rar de defect de execuție.

Cauzele formării apei de condens pe geamul termoizolator,sub ramele ferestrelor sunt explicate în continuare.
În locuința se produc permanent vapori de apă. Să luăm ca exemplu următoarele cantități zilnice:
  • Din aerul respirat de om: cantitatea zilnică 1-2 litri;
  • Din gătit : până la 2 litri într-o gospodărie de 4 persoane;
  • Activitățile gospodărești [baie, spălatul rufelor, udatul florilor] aduc până la 3 litri într-o gospodărie de 4 persoane.
Aceste cantități se găsesc permanent ca vapori de apă, invizibili în aer. Astfel un metru cub de aer la O0 C poate să conțină o cantitate maximă de 5g (reprezentând 5 cm3) vapori de apă. Dacă temperatura încăperii crește, atunci aerul poate primi o cantitate mai mare de apă. Astfel la 200 C vom avea 17g și la 3O0 C se ajunge la 30 g la m3.

Dacă în aer este conținută cantitatea maximă de vapori de apă, atunci aerul nu mai primește umiditate în formă de vapori de apă și devine aer săturat cu „umiditate relativă a aerului” de 100%. Ca exemplu, să considerăm un spațiu cu 15m2 suprafață și 2,5 m înălțime cu un volum de aproximativ 38 m3. Dacă aerul are o temperatură de 230 C, atunci „plutește” în acest spațiu, la 100% umiditatea aerului, aproape 1 litru de apă sub vapori invizibili. Dacă în timpul nopții temperatura din cameră scade cu câteva grade, atunci o parte din vaporii de apă din aer condensează pe suprafețele reci existențe: geamuri sau profile.

Formarea condensului apare și atunci când umiditatea aerului din încăpere este conform raportului ridicată, iar temperatura suprafeței de pe partea interioară a geamului este coborâtă.Condensarea începe întotdeauna de la marginea geamului unde pot exista zone neetansate corespunzător.Circulația aerului cald care ,,spala’’ geamurile poate fi împiedicata de un pervaz prea larg peste radiator ceea ce duce la apariția condensului pe geam cu prioritate la partea de jos.

În încăperile mai puțin încălzite poate apărea condens în zilele reci și la ferestrele cu geam termoizolator. Acesta se datorează faptului ca spațiul respectiv este săturat cu vapori de apă produși de respirația pe timpul nopții la o temperatură joasă. În plus precizăm ca formarea apei de condens poate apărea nu numai la geamurile sau ramele ferestrelor, ci și pe toate suprafețele reci ceea ce duce în final la umezeală și formarea mucegaiului pe pereți.

Formarea condensului se poate stopa prin respectarea anumitor reguli.
a) Folosirea profilelor de PVC cu 3-6 camere de aer sau aluminiu cu clasa 2.1 respectiv, clasa 1.0 (de calitate germană);
b) Folosirea geamurilor termoizolatoare de joasă emisivitate (sticlă LOW E) și cu argon sau kripton, care fac ca pierderea de căldură să fie cu 50-100% mai mică de
cât în cazul unui geam termoizolator obișnuit;
Un geam termoizolator de joasă emisivitate (LOW E), la – 100 C în exterior și +200 C are pe foaia de geam de la interior +170 C, față de un geam termoizolator obișnuit pe care, în aceleași condiții, sunt numai + 90 C (PUNCTUL DE CONDENS există deja).
c) Montajul ferestrelor de la mijlocul parapetului către interior (în zona caldă);
d) Etanșarea riguroasă a tâmplăriei pe conturul ramelor atât la interior cât și la exterior;
e) Folosirea pe contur a benzii comprimate, care împiedica trecerea umezelii din exterior;
f) Aerisirea frecvență a spațiilor respective, deoarece tâmplăria modernă din PVC sau aluminiu oprește transferul de aer.

Utilizatorii locuințelor care au ferestre noi, ar trebui să țină seama de adaptarea la noile condiții de aerisire. Vechile ferestre erau de regulă neetanșe și permiteau un schimb permanent de aer. În cazul noilor ferestre, mult mai etanșe , schimbul de aer necontrolat nu mai este posilbil, astfel încât locatarii trebuie să asigure aerisirea suplimentară a încăperilor, pentru a evita formarea condensului. Pentru toate ferestrele Gealan există la dorința beneficiarului sistemul de ventilație GECCO. Acesta este un sistem mascat de aerisire amplasat în profilul de bază al ferestrei, sistem ce asigură schimbul optim de aer fără a provoca curent.

Încăperile care se găsesc în partea de nord a locuințelor se răcesc iarna mai mult. Aveți grijă ca aceste încăperi să fie încălzite ceva mai bine decât cele din sud sau să suplimentați izolația termică a acestora. De asemenea temperaturile din locuința dumneavoastră să nu difere de la o încăpere la alta.

Dimineața se recomandă aerisirea spațiilor aproximativ 20 de minute iar după închiderea ferestrelor, încălzirea să fie uniformă și la temperaturi moderate.
O micșorare a condensului poate fi obținută și printr-o modificare a circulației aerului cald, respectiv printr-o dispunere favorabilă a instalațiilor de încălzire. Curentul de aer cald trebuie să treacă de-a lungul ferestrei, astfel încât să fie posibili coeficienți mai mari de transmitere a căldurii. Specialiștii Institutului de la Rosenheim menționează influența așa numitului “unghi mort”. Problema nu este nouă numai ca nu i se acordă atenția cuvenită. În cazul prezenței glafurilor interioare, care acoperă elementele de încazire poate fi redus riscul apariției condensului, prin realizarea în acestea a unor fante sau perforații.