Autentificare

Autentificare membrii PPTT

Utilizator *
Parolă *
Ține-mă minte

Sistemul de management al calității – în interiorul și exteriorul companiei

În cadrul unei companii, vorbind despre calitate, putem distinge două laturi principale: calitatea de sistem și calitatea de produs (sau serviciu).
Calitatea produsului este mult mai palpabilă pentru realizatorul de produs deoarece se referă strict la parametrii de performanță ai produsului, care sunt, cum se măsoară și cum se evaluează.
În cazul realizatorilor de ferestre calitatea produsului este evaluată conform standardului de produs EN 14351.
Spre deosebire de calitatea de produs, calitatea de sistem indică abilitatea companiei de a se coordona și controla pe sine, pentru a-și realiza produsul în condiții optime și controlate. Standardul EN 9001 este de fapt un model de control și autococontrol al proceselor din cadrul companiei, acceptat la nivel internațional.
La noi în țara percepția despre acest “ISO” este deformată și iar beneficiile pe care le oferă nu sunt nici pe departe cunoscute de către beneficiarii externi iar pe plan intern companiei nu sunt aproape deloc folosite.

Modificările aduse de Ordinul 2513 / 22.10.2010 normativului C 107 / 2005

Modificarea esențială adusă de Ordinul 2513 din 22.10.2010 față de normativul C107 din 2005 privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor, ce afectează direct producatorii de tâmplărie termozolantă constă în creștrea exigențelor de izolare termică a tâmplăriei exterioare, ca element de construcție.
Pentru a putea corespunde Normativului C107 / 2005, rezistența termică corectată a acesteia trebuia să fie mai mare decât cea minimă, R’min = 0.5 m2K/W pentru clădirile construite după anul 1998.
În condițiile modificării aduse de Ordinul 2513 din 22.10.2010, valoarea rezistenței termice minime corectate devine 0.77 m2K/W pentru clădirile construite după anul 2011.
Pentru a putea respecta condițiile acestui ordin, trebuie mai întâi înțeleasă semnificația mărimii cerute.
Rezistența termică corectată a unui element de construcții (R’) reprezintă valoarea rezistenței globale la transmiterea căldurii a acestuia, în condiții de transfer termic unidirecțional (R) și corectată ulterior, considerând punțile termice în cadrul suprafeței de transfer a elementului respectiv de construcție sau aflate în zone adiacente.
În cazul tâmplăriilor exterioare elementul de construcție este însăși fereastra iar suprafața de transfer termic este suprafața cuprinsă între laturile orizontale și verticale ce delimitează golul în care intră respectivă fereastră.

Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta

Bucuresti,  Sector 1, Cod postal: 011442
Str. Alexandrina nr. 20-22, etaj 2

Tel: 021-311 1630, Fax: 021-311 8010
Cont: RO12.BACX.0000.0008.8107.7000
Unicredit Bank, Sucursala Orizont
CIF: 16882425

Introduceți adresa de email pe care doriți să primiți noutățile din domeniul tamplăriei din PVC, lemn sau aluminiu cu geam termoizolant

Please publish modules in offcanvas position.

Pentru o buna functionare si o navigare placuta folosim cookies. Continuând navigarea sunteți de acord cu folosirea acestora DE ACORD

Ce este un „cookie”?
Un „Internet Cookie” (termen cunoscut şi ca „browser cookie” sau „HTTP cookie” sau pur şi simplu „cookie”) este un fişier de mici dimensiuni, format din litere şi numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul.
Cookie-ul este instalat prin solicitară emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) şi este complet „pasiv” (nu conţine programe software, viruşi sau spyware şi nu poate accesa informaţiile de pe hard driveul utilizatorului).
Un cookie este format din 2 părţi: numele şi conţinutul său valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenţa a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.
Cookie-urile în sine nu solicită informaţii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate şi, în cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet.

Există 2 categorii mari de cookie-uri:
Cookieuri de sesiune – acestea sunt stocate temporar în dosarul de cookie-uri al browserului web pentru că acesta să le memoreze până când utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau închide fereastra browserului (ex: în momentul logării/delogarii pe site sau pe reţele de socializare).
Cookieuri persistente – Acestea sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer său echipament (şi în general depinde de durată de viaţă prestabilită pentru cookie). Cookie-urile persistente le includ şi pe cele plasate de un alt website decât cel pe care îl vizitează utilizatorul la momentul respectiv – cunoscute sub numele de ‘third party cookies’ (cookieuri plasate de terţi) – care pot fi folosite în mod anonim pentru a memora interesele unui utilizator, astfel încât să fie livrata publicitate cât mai relevantă pentru utilizatori.

Care sunt avantajele cookie-urilor?
Un cookie conţine informaţii care fac legătura între un web-browser (utilizatorul) şi un web-server anume (website-ul). Dacă un browser accesează acel web-server din nou, acesta poate citi informaţia deja stocată şi reacţionă în consecinţă. Cookie-urile asigura uşerilor o experienţă plăcută de navigare şi susţin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferinţele în materie de confidenţialitate online, opţiunile privind limba site-ului, coşuri de cumpărături sau publicitate relevanta.

Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?
Anumite secţiuni de conţinut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi/furnizori (ex: reţele de socializare sau o reclamă). Aceste terţe părţi pot plasa de asemenea cookieuri prin intermediul site-ului şi ele se numesc „third party cookies” pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.
Navigând pe site-ul pptt.ro aceste cookie-uri pot proveni de la următorii terţi: Google, Facebook.

Cum pot opri cookie-urile?
Dezactivarea şi refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat şi folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu înseamnă că nu veţi mai primi/vedea publicitate online.
Este posibilă setarea din browser pentru că aceste cookie-uri să nu mai fie acceptate sau poţi seta browserul să accepte cookie-uri de la un site anume. Dar, de exemplu, dacă nu eşti inregistat folosind cookie-urile, nu vei putea lăsa comentarii.
Toate browserele moderne oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în „optiuni” sau in meniul de „preferinte” al browserului tau.
Pentru a intelege aceste setari, urmatoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteti folosi optiunea „ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.