Directioneaza pana in 20% din impozitul pe profitul/venitul companiei datorat Statului către PPTT


O firmă poate redirecționa impozitul pe profit/venit pe care îl datorează statului către un ONG, fără costuri!

Fiecare companie are puterea de a decide sa directioneze o parte din impozitul pe profit/venit catre sponsorizarea unor cauze pe care le considera benefice deoarece acestea se scad din impozitul pe profit/venit datorat conform sumelor aferente în limita minimă precizată mai jos.

Este o modalitate foarte facilă prin care firmele pot sustine activitatea patronatului, cu alte cuvinte in loc sa platiti statului acesti bani, puteti sa-i directionati catre PPTT.

Rezultatele activitatii patronatului sunt spre beneficiul intregii comunitati din aceasta bransa. Sponsorizand PPTT-ul sprijiniţi protectia, promovarea si dezvoltarea mediului de afaceri din domeniul tamplariei termoizolante prin asigurarea de catre patronat a serviciilor de consultanta si asistenta de specialitate.

Toate organizatiile au nevoie de fonduri pentru a-si sustine activitatea. In vederea desfasurarii activitatilor prevazute de statut, pentru realizarea scopului acestuia, Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta nu face exceptie!

Astfel,
  • Din punctul de vedere al impozitului pe profit/venit cheltuielile de sponsorizare sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit/venit. În situatia în care entităţile efectuează sponsorizări potrivit Legii privind sponsorizarea nr. 32/1994, în baza unui Contract de sponsorizare, atunci acestea se deduc din impozitul pe profit/venit datorat
  • Când sponsorizarea se efectuează în bani, nu apar implicaţii din punctul de vedere al T.V.A.
Cum calculați suma:
  • Plătitorii de impozit pe PROFIT: Suma deductibilă este valoarea minima dintre 20% din impozitul pe profit (16%) și 0,75% din cifra de afaceri a anului 2020 
  • Plătitorii de impozit pe VENITURILE MICROINTREPRINDERILOR: Suma deductibilă nu poate depăși 20% din impozitul pe venit (3%)
Ce declaratii fiscale depuneți:
  • Plătitorii de impozit pe PROFIT: Depuneți declarația 107, recapitulativă, în care evidențiați persoanele juridice și sumele sponsorizate, până la data de 25 martie anul urmator inclusiv, respectiv până la data de 25 februarie anul urmator inclusiv, în cazul contribuabililor prevăzuți la art. 41 alin. (5) lit.a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. De asemenea, îndeclarația 100, suma impozitului declarat și datorat bugetului de stat se diminuează cu sumă sponsorizată.
  • Plătitorii de impozit pe VENITURILE MICROINTREPRINDERILOR: Depuneți declarația 107, recapitulativă, în care evidențiați persoanele juridice și sumele sponsorizate, până pe 25 ianuarie anul următor. De asemenea, în declarația 100 suma impozitului declarat și datorat bugetului de stat se diminuează cu suma sponsorizată.
Precizari
  • Sponsorizarea trebuie sa fie inregistrata in contabilitate in anul pentru care se face plata impozitului (adica in anul 2020 din profitul/venitul din 2020)
  • O firma are dreptul sa acorde sponsorizari si peste limitele mentionate mai sus, dar pentru suma ce depaseste limita indicata se plateste impozit pe profit
PPTT este înscris începând cu data de 10.05.2019 în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.
Verificarea se poate face pe https://www.anaf.ro/RegistrulEntitatilorUnitatilorCult/ introducand codul de identificare fiscala 16882425.

 

Va multumim !

Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta

 

Date PPTT:

  • Denumire: Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta
  • Codul de identificare fiscală: 16882425
  • Contul bancar in lei (IBAN): RO12.BACX.0000.0008.8107.7000, deschis la Unicredit Bank, Bucuresti
  • Sediu social: Bucuresti, str. Alexandrina, nr. 20-22, et. 2, ap. 3, sector 1
  • Date de contact: Tel. 021-311.16.30 / 0723-178.215, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , pptt.ro