PPTT a participat la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO

whatsapp-image-01-2026-05-05-at-15_38_35La invitația Institutului pentru Dezvoltare și Expertiză de Proiecte – IDEP Moldova, Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT) a participat, în data de 5 mai 2026, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, desfășurată la Camera Deputaților a României, la București.

Evenimentul a avut loc într-un context politic intern relevant, fiind organizat în aceeași zi în care a fost programat votul moțiunii de cenzură asupra Guvernului condus de Ilie Bolojan, aspect care a influențat dinamica intervențiilor și prezența invitaților, fiind adoptată o abordare flexibilă a desfășurării programului.
Conferința a fost organizată de Institutul pentru Dezvoltare și Expertiză de Proiecte (IDEP Moldova), organizație implicată în dezvoltarea cooperării instituționale și a proiectelor internaționale, sub egida Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU). Inițiativa centrală – PACT UEMRO (Pre-Accession Anti-fraud Cooperation Team UE – Republica Moldova – România) – reprezintă un mecanism de cooperare orientat spre pregătirea structurilor instituționale ale Republicii Moldova în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și NATO, cu accent pe prevenirea neregulilor, creșterea conformității și protejarea intereselor financiare europene.

În cadrul reuniunii, la care au participat eurodeputați, parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor publice din România și Republica Moldova, precum și ai mediului asociativ și privat, a fost evidențiată necesitatea consolidării capacității administrative și instituționale a Republicii Moldova pentru accesarea și gestionarea eficientă a programelor europene, în momentul aderării la UE și NATO. România a fost prezentată ca model de referință, experiența sa în procesul de aderare fiind analizată și valorificată în adaptarea mecanismelor instituționale din Republica Moldova, în contextul unor relații bilaterale consolidate și al unor parteneriate strategice funcționale. Totodată, a fost subliniat rolul acestei cooperări în perspectiva implicării viitoare în procesele de reconstrucție a Ucrainei, unde expertiza acumulată și coordonarea regională vor avea o importanță strategică.

În deschiderea conferinței au intervenit Vasile Dîncu – eurodeputat și co-președinte AMEERU, Liviu-Bogdan Ciucă – deputat și președinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților, Adrian Felician Cozma – vicepreședinte al Camerei Deputaților și Sorin Năcuță – deputat, Șoavă Elena, Director, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului care au evidențiat importanța consolidării cooperării instituționale în regiune, urmați de ceilalți vorbitori invitați.


Programul conferinței a fost următorul:

whatsapp-image-2-2026-05-05-at-15_38_3511:30 – 12:00 | Deschiderea oficială a Conferinței
Cuvânt de deschidere din partea gazdelor evenimentului:

  • Vasile Dîncu, Eurodeputat, Co-președinte, Alianța Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU)
  • Liviu-Bogdan Ciucă, Deputat, Camera Deputaților, Președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități
  • Adrian Felician Cozma, Vicepreședinte, Camera Deputaților
  • Sorin Năcuță, Deputat, Camera Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională; membru al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor

12:05 – 12:45 | Contextul inițiativei PACT UEMRO
Prezentarea cadrului general al inițiativei PACT UEMRO – Pre-accession Anti-fraud Cooperation Team UE – RM – RO, ca mecanism de cooperare orientat spre prevenirea neregulilor, responsabilizarea beneficiarilor și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Intervenții introductive:

  • Ioan Turc, Secretar de stat, Ministerul Justiției României
  • Diana-Ștefana Baciuna, Secretar de stat, Ministerul Culturii
  • Șoavă Elena, Director, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
  • Ciprian Bucur, Consilier al Guvernatorului, Banca Națională a Moldovei
12:45 – 13:15 | Panel I: Prevenția, conformitatea și buna guvernanță în utilizarea fondurilor europene Discuții privind necesitatea trecerii de la o abordare predominant reactivă la una de prevenție reală, prin informarea timpurie a persoanelor-cheie implicate în implementarea proiectelor cu finanțare europeană.
Speakeri:
  • Adrian Dumitru Ciocîrlan, Director, Agenția Națională de Integritate
  • Maria Onea, Consultantă principală în cadrul Direcției dezvoltare și implementare a politicilor, Autoritatea Națională de Integritate
  • Cosmin Marina, Președinte, Curtea de Arbitraj București de pe lângă CCIB
  • Tatiana Bostan, Avocat, Cabinetul avocaților Bostan Tatiana
  • Oxana Eșanu, Avocat, Cabinetul Avocatului Eșanu Oxana
  • Veronica Lupu, Președinte, Asociația Femeilor de Carieră Juridică, Moldova (tbc.)
  • Sterică Fudulea, Președinte, Consiliul Economic și Social
  • Adrian Dinculescu, Managing Director, Namirial SRL
  • Monica Babuc, Director, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău

13:15 – 14:00 | Panel II: Cooperare instituțională România – Republica Moldova pentru un mecanism pilot PACT UEMRO
Speakeri:

  • Mihai Ionescu, Președinte, ANEIR și Consiliul de Export al României
  • Florea Marian, Președinte, Asociația Administratorilor Publici din România
  • Gheorghe-Alexandru Moldovan, Secretar General al Municipiului, Primăria Municipiului Suceava
  • Nicoletta Morosanu, Președinte, Consiliul raional Hîncești
  • Iurie Levcic, Președinte al Comisiei permanente pentru Știință, educație, cultură, religii și politici pentru tineret, Consiliul raional Cernăuți
  • Liviu Bostan, Vicepreședinte, Institutul Național de Administrație
  • Marius Constantinescu, Președinte, GLOBAL NETWORK for DEMOCRACY and HUMAN RIGHTS
  • Petre-Cosmin Bârzan, Președinte, FOND – Federația ONG-urilor pentru Dezvoltare
  • Iuliana Albu, expert fonduri europene, moderator panel

14:00 – 14:50 | Panel III: Perspective aplicate din partea instituțiilor, mediului asociativ, sănătății, educației și mediului privat
Speakeri:

  • Aliona Rotari, Director, IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1
  • Alexandru Holostenco, Director, Spitalul Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco” (tbc.)
  • Liliana Iașan, Director, IMSP Asociația Medicală Teritorială Buiucani
  • Constantin Poiană, Manager, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși
  • Raluca Ștefan, Director General, SCJU Sf. Apostol Constanța
  • Flaviana Rotaru, Președinte, ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie
  • Tudor Darie, CEO, Fagura
  • Vitalie Băbălău, Community Manager, GIZ, SENECA SEDE Sector Network
  • Arnold G. Kingeis, Președinte, Ruta culturală europeană a Cafenelelor Istorice
  • Mihai Tudorancea, Managing Director, TUD Group
  • Veronica Spînu, Director, Smart City Connect SRL
  • Vadim Curmei, Director executiv, MOVCA (tbc.)
  • Pătruțescu Florian, Director Executiv, UniRomSider – Uniunea Producătorilor de Oțel din România
  • Marina Bundac, Director, Romanian Portuguese Chamber of Commerce (tbc.)
  • Lucian Bunduc, Președinte, Confederația Națională Sindicală Meridian – Organizația Sindicală ProLex Iași
  • Monica Vasilescu, Jurnalist, Ziare.com
  • Stelian Teodorescu, Editor, Revista PULSUL GEOSTRATEGIC
  • Dennis Cumerlato, Responsa Consult, rezident italian în Republica Moldova
  • Giorgi Costel Dumitrașcu, Președinte, Asociația European Democracy

14:50 – 15:00 | Concluzii și pași următori
Cuvânt de încheiere:

  • Liviu-Bogdan Ciucă, Deputat, Camera Deputaților
  • Sorin Năcuță, Deputat, Camera Deputaților
  • Calestru Iurie, Președinte IDEP Moldova; Conducător al Secretariatului AMEERU
Din perspectiva PPTT, temele abordate în cadrul conferinței prezintă o relevanță directă pentru industria tâmplăriei și vitrajelor termoizolante și, în sens extins, pentru sectorul construcțiilor, în condițiile în care Republica Moldova se află într-un proces avansat de apropiere de Uniunea Europeană, inclusiv prin deschiderea cadrului de negociere pentru aderare și alinierea la acquis-ul comunitar. În acest context, accesarea și implementarea fondurilor europene presupun consolidarea capacității administrative și instituționale, precum și respectarea unor standarde riguroase de conformitate, transparență și predictibilitate, aspecte evidențiate constant în politicile europene privind buna guvernanță și gestionarea fondurilor.

PPTT apreciază că inițiativele de tip PACT UEMRO contribuie la transferul de expertiză și bune practici între România și Republica Moldova, valorificând experiența procesului de aderare și implementare a fondurilor europene. În acest sens, organizația va continua să susțină demersurile care favorizează consolidarea cooperării instituționale și dezvoltarea unui cadru economic stabil și competitiv, atât în România, cât și în Republica Moldova.