Conferința de Arhitectură INGLASS

Conferinta de arhitectura InglassConferința de Arhitectură INGLASS, organizată de AB PLUS Events și OAR - Ordinul Arhitecților din România, s-a desfășurat marți 12 aprilie a.c. la Sala de conferințe Constantă a hotelului Mariott din București. Manifestarea s-a bucurat de sprijinul companiei SAINT GOBAIN GLASS ca sponsor principal, precum și de alți sponsori dintre care menționăm companiile SIKA și Guardian.

Evenimentul adresat în mod special arhitecților s-a bucurat de o participare semnificativă din partea acestora – în jur de 120 la număr reprezentând aproape toate filialele ordinului arhitecților - dar și de prezența altor specialiști implicați în acest domeniu, pentru care tema conferinței a fost o adevărată provocare; sticla privită ca material inovator și utilizarea acesteia potrivit performanțelor deosebite pe care le poate atinge.

Invitații speciali ai evenimentului au fost arhitectul canadian de origine română Dan Hanganu și președintele OAR arhitectul Dan Ţigănaș. În expunerile susținute în cadrul conferinței au fost prezentate lucrări de referință care au permis evidențierea unor modalități eficiente și performanțe de utilizare a sticlei ca material fabricat în diverse variante și caracteristici, care poate oferi noi posibilități de expresie, în ciuda faptului că este unul dintre cele mai vechi materiale pentru construcții.

Discuțiile iscate pe marginea construcțiilor prezentate cât și în privința produselor din sticlă oferite de companiile producătoare și a produselor conexe necesare prelucrării și montării panourilor de sticlă, atât ca înveliș exterior al construcției (fațade cortină, ferestre și uși exterioare) cât și în numeroase utilizări în interiorul construcțiilor (scări, balustrade, s.a.) au prilejuit numeroase contacte directe și un schimb de experiență între arhitecți, furnizori de materiale și executanți ai construcțiilor.
Detalii privind prezentările susținute se pot găsi la http://www.ieglass.ro/expozitie