Miercuri 8 decembrie s-a desfășurat la București evenimentul care a încheiat seria de CONFERINŢE LOCALE organizate de Patronatul Societăților din Construcții în întreaga țară. Obiectivele urmărite în cadrul conferințelor au fost : prezentarea inițiativelor PSC și a programului de promovare a societăților din construcții - Împreună pentru protejarea valorilor breslei.
Conferința de presă a avut loc în deschiderea evenimentului și a fost susținută de președintele PSC - Cristian ERBASU , Răzvan NICULESCU ARON prim vicepreședinte și Tiberiu ANDRIOAIEI – vicepreședinte și director executiv.
Problemele specifice domeniului construcțiilor apărute în contextul crizei economice generale necesită soluții de adaptare a activității PSC la noua conjunctură socio-economica; creșterea competențelor acestuia pentru apărarea intereselor membrilor săi și recăpătarea prestigiului breslei constructorilor. Pentru îndeplinirea acestor obiective sunt necesare : inițierea unei dezbateri despre situația socio-economica și impactul asupra breslei, care să conducă la formularea și promovarea unor soluții din interiorul PSC și realizarea programului propus; evidențierea unor exemple concrete de pârghii economice promovate de PSC; de asemenea susținerea principiului asociativ ca formă de identitate și protejare a breslei.
Acțiunile se vor desfășura pe plan național dar și internațional, urmărind o colaborare cât mai strânsă cu autoritățile și cu alte entități.
Pe plan organizatoric se va urmări crearea unor asociații locale cu personalitate juridică, menținerea unui flux informațional permanent și a suportului tehnic, pentru a putea implica PSC în diferite proiecte. Asigurarea suportului financiar necesar desfășurării activităților se va face preponderent prin activități pe proiecte, sponsorizări dar și prin cotizații.

