Invitație la Conferința „Specialiștii ferestrelor, fațadelor și sticlei” – Ediția a IX-a, 15 octombrie 2026, Cluj-Napoca


Avem plăcerea să vă invităm la Conferința  „Specialiștii ferestrelor, fațadelor și sticlei”, ediția a IX-a, organizată de Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT), care va avea loc în data de 15 octombrie 2026, la Grand Hotel Napoca, Strada Octavian Goga nr.1, Cluj-Napoca, Sala Forum, începând cu ora 08:30.

Evenimentul reunește specialiști din întregul lanț al industriei — producători, montatori, arhitecți, proiectanți, furnizori de soluții, alături de reprezentanți ai mediului universitar și ai autorităților.
Conferința aduce în prim-plan soluții pentru ferestre, fațade, sticlă și vitraje, uși industriale și de garaj, soluții de umbrire precum obloanele și rulourile, utilaje pentru prelucrarea profilelor, precum și opțiuni de finanțare pentru clienții care achiziționează aceste produse.

Avantajele participării:

– Aflați noutăți tehnice, bune practici, tendințe și inovații, cu aplicabilitate imediată în industria de tâmplărie și construcții.
– Interacționați direct cu specialiști din industrie și mediul academic.
– Extindeți rețeaua profesională și dezvoltați parteneriate.
– Sporiți vizibilitatea companiei și a proiectelor.

Accesul la conferință este gratuit pentru specialiștii din domeniu, autoritățile locale implicate în urbanism și construcții, cercetători și mediul academic.

Înscrierile la conferință se pot efectua până miercuri, 14 octombrie 2026, ora 12:00.

Agenda conferinței poate suferi modificări. Ajustările pot apărea din motive obiective sau logistice, din necesitatea adaptării la disponibilitatea invitaților sau în funcție de desfășurarea efectivă a evenimentului. Participanții sunt rugați să consulte periodic informațiile oficiale comunicate pe site-ul PPTT sau la fața locului, pentru eventuale actualizări.

Pentru detalii suplimentare sau sprijin la înscriere, vă stăm la dispoziție la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel.: 0740049444. 

Program 

08:30 – 09:00 Înregistrarea participanților, cafea de bun venit și networking

09:00 – 09:10 Deschiderea conferinței
                        Valentin Petrescu, președinte PPTT

09:10 – 09:30 Build beyond tomorrow
                       Dragoș Sultana, solution sales Romania, WICONA by Hydro

09:30 – 09:50 Deceuninck lansează Decalu în România
                        Cosmin Paraschiv, inginer tehnic, Deceuninck România SRL

09:50 – 10:10 Valras: Tehnologie, design și performanță în sticlă
                        Valentin Petrescu, director general, Valras Prod

10:10 – 10:30 Soluții arhitecturale moderne pentru tâmplărie, fațade și control solar – aplicabilitate și implementare
                        Emil Șerb, director vânzări, Aluprof System România SRL

10:30 – 10:50 Integrarea sistemelor de închidere în arhitectura contemporană: uși industriale și rulouri pentru clădiri eficiente
                        Ciprian Oprea, director general, MCA Grup

10:50 – 11:10 TSV Line by PM – Soluții certificate pentru o tâmplărie performantă
                        Claudiu Stoica, consilier tehnic, PM Technic SRL

11:10 – 11:30 Arhitectura clădirilor contemporane – ferestre, fațade și vitraje între expresie și performanță
                       
arh. Claudiu-Daniel Salanță, arhitect-șef al județului Cluj, președinte OAR Transilvania, cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism (FAU) – UTCN

11:30 – 12:00 Pauză de cafea și networking

12:00 – 12:20 Sika Bonding Excellence – X-Cellenta în calitatea proiectelor
                       
Cristian Han, facade systems specialist, Sika România

12:20 – 12:40 ASH80 HYBRID - Noul sistem revoluționar de ferestre și uși
                        Daniel Popa, country manager, Aluron Romania

12:40 – 13:00 Soluții și tehnologii moderne pentru prelucrarea profilelor de aluminiu 
                        Laurențiu Jors, manager vânzări, URBAN & CO România

13:00 – 13:20 nZEB, ZEB și Directiva (UE) 2024/1275 (EPBD) – provocări și perspective pentru industria ferestrelor, fațadelor și vitrajelor
                       
Prof. dr. ing. Ligia Moga, profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, expert în performanța energetică a clădirilor, anvelopă și eficiență energetică

13:20 – 13:40 Obloanele din aluminiu – între estetică, funcționalitate și performanță: criterii de alegere și dimensionare
                        Bogdan Rădulescu, manager producție, Fereastra SUKI 

13:40 – 14:00 Eficiența energetică cu sistemele Schüco și Jansen
                        Dana Badea, manager de produs, Alukönigstahl Sisteme de Aluminiu Oțel și Plastic SRL

14:00 – 15:00 Prânz și networking

Program Conferință 

Parteneri

ALUKONIGSTAHL SISTEME DE ALUMINIU OTEL SI PLASTIC SRL
ALUPROF SYSTEM ROMANIA SRL
ALURON
BT Direct
DECEUNIK ROMANIA SRL
FEREASTRA S.U.K.I. SRL
MCA Grup
PM Technic
SAINT GOBAIN GLASS ROMANIA SRL
SIKA ROMANIA SRL
URBAN C & O SRL
VALRAS PROD SRL
WICONA


Parteneri media

partener media
partener media
partener media
partener media
partener media
partener media
partener media
partener media
partener media
partener media
partener media