Pe 25 august 2026 intră în vigoare Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor – CATUC, adoptat prin Legea nr. 169/2026 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026. Noul Cod introduce modificări importante în domeniul construcțiilor, inclusiv în ceea ce privește sistemul calității, responsabilitățile celor implicați și certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici.
Pentru industria de tâmplărie termoizolantă, fațade și vitraje izolante, o importanță aparte o au prevederile referitoare la „sistemele pentru construcții” și la certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcții și a operatorilor economici care execută sisteme pentru construcții. Cele două elemente creează premisele unei abordări mai apropiate de specificul activităților desfășurate de producătorii și montatorii din domeniul nostru, în care calitatea finală nu depinde numai de performanța produselor utilizate, ci și de capacitatea tehnică a companiei, de modul de fabricație, de execuție și de punere în operă.
PPTT are o experiență de peste 20 de ani în certificarea tehnico-profesională a companiilor din industria de tâmplărie termoizolantă, fațade și vitraje izolante. Încă de la dezvoltarea propriului sistem de certificare, Patronatul a susținut că verificarea competenței tehnice, a capacității de producție și execuție și a controlului calității reprezintă instrumente importante pentru profesionalizarea pieței și creșterea calității lucrărilor.
În procesul de elaborare a CATUC, PPTT a participat la dialogul cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și cu celelalte organizații implicate, susținând introducerea obligativității certificării calificării tehnico-profesionale a companiilor din industria de tâmplărie termoizolantă, fațade și vitraje izolante.
Pentru industria noastră, un element important al noului Cod este prevăzut la art. 376 alin. (1) lit. j), care include, între componentele sistemului calității în construcții:
„j) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcții și a operatorilor economici care execută sisteme pentru construcții;”
Mecanismul de certificare este detaliat în art. 383 – „Certificarea operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții”, după cum urmează:
ARTICOLUL 383
Certificarea operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții
(1) Certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții constă în verificarea și recunoașterea capabilității și capacității operatorilor economici de a executa una sau mai multe activități specifice domeniului execuției lucrărilor de construcții și/sau sisteme pentru construcții.
(2) Activitatea de certificare a operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții se realizează cu respectarea următoarelor principii: al liberului acces la piață, al asigurării interesului public, al proporționalității și al nediscriminării.
(3) Activitatea de certificare, activitate de interes public, se realizează printr-o asociație de certificare a calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții.
(4) Pentru realizarea activității de certificare se înființează Asociația Română de Certificare a Operatorilor din Construcții, asociație responsabilă cu derularea procesului de certificare a calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor, denumită în continuare Asociația de certificare, persoană juridică de drept privat, de interes public, având statut juridic de asociație fără scop patrimonial, înființată conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului cod.
(5) Asociația de certificare se constituie prin participarea liberă a cel puțin unei entități din fiecare din categoriile următoare:
- a) organizațiile patronale reprezentative în sectoarele de negociere colectivă din construcții, în sensul Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare;
- b) asociațiile/federațiile de asociații care reprezintă interesele profesioniștilor din construcții, instalații pentru construcții, utilaj tehnologic pentru construcții și fie au statut de utilitate publică, fie pot proba îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;
- c) instituțiile de învățământ superior în cadrul cărora sunt autorizate să funcționeze specializări/programe de studii universitare de licență în ramura de știință „științe inginerești” și/sau ramura de știință „arhitectură”.
(6) Înainte de depunerea documentației pentru dobândirea personalității juridice, conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația modificărilor, statutul asociației de certificare se avizează de către ministerul responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
(7) Asociația de certificare are un aparat executiv care realizează activitățile operaționale necesare funcționării asociației și asigurării activității de certificare și un consiliu de certificare care analizează și evaluează respectarea criteriilor de certificare, conform regulamentului.
(8) Consiliul de certificare este format din specialiști din administrația publică, arhitectură, construcții, instalații pentru construcții, utilaj pentru construcții, educație. Membrii Consiliului de certificare sunt desemnați de către:
- a) ministerul responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor;
- b) ministerul responsabil în domeniul transporturilor;
- c) instituția publică care exercită controlul de stat în domeniul construcțiilor;
- d) organizațiile patronale reprezentative din sectoarele de negociere colectivă din construcții, în sensul legislației privind dialogul social;
- e) asociațiile/federațiile de asociații care reprezintă interesele profesioniștilor din construcții, instalații pentru construcții, utilaj tehnologic pentru construcții și fie au statut de utilitate publică, fie pot face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;
- f) instituțiile de învățământ superior în cadrul cărora sunt autorizate să funcționeze specializări/programe de studii universitare de licență în ramura de știință „științe inginerești” relevante pentru domeniul construcțiilor și/sau ramura de știință „arhitectură”.
(9) Asociația de certificare se autofinanțează din tarife de certificare, fonduri externe nerambursabile, obținute prin participarea la programe și proiecte naționale sau internaționale, donații, sponsorizări, alte surse legal constituite.
(10) Criteriile tehnice, administrative și economico-financiare, modalitatea de certificare a operatorilor economici pe categorii de lucrări de construire sau de sisteme pentru construcții, organizarea și funcționarea Consiliului de certificare se stabilesc prin intermediul unui regulament conform prevederilor art. 376, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului propusă de ministerul responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, pe baza propunerilor Asociației de certificare.
(11) Procesul de certificare a calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții se finalizează prin emiterea unui certificat a cărui formă, suport, termen de valabilitate și condiții privind suspendarea/anularea acestuia se reglementează prin regulamentul prevăzut la alin. (10).
(12) Asociația de certificare înființează și gestionează un registru digital al operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții certificați în condițiile prezentului articol. Informațiile din registrul digital sunt informații de interes public.
(13) În cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică în domeniul executării lucrărilor de construcții, autoritățile sau entitățile contractante au obligația de a solicita prezentarea certificatului prevăzut la alin. (11) ca dovadă a îndeplinirii cerințelor referitoare la capacitatea tehnică și profesională, în conformitate cu legislația aplicabilă, începând cu data de 1 iunie 2027.
Ce înseamnă aceste prevederi pentru industria reprezentată de PPTT
Pentru producătorii și montatorii de tâmplărie termoizolantă, fațade și vitraje izolante, etapa următoare va fi deosebit de importantă. CATUC instituie cadrul pentru certificarea operatorilor economici care execută lucrări de construcții și/sau sisteme pentru construcții, însă criteriile și categoriile concrete de certificare urmează să fie stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 383 alin. (10).
Acest regulament va stabili criteriile tehnice, administrative și economico-financiare și modalitatea de certificare pe categorii de lucrări de construire sau de sisteme pentru construcții. În funcție de modul în care vor fi definite aceste categorii, va putea fi stabilită concret aplicarea viitorului mecanism activităților specifice industriei de tâmplărie termoizolantă, fațade și vitraje izolante.
Pentru PPTT, utilizarea expresă în CATUC a noțiunii de „sisteme pentru construcții” este relevantă din perspectiva specificului tehnic al industriei noastre. În cazul unei ferestre, al unui vitraj izolant sau al unei fațade, performanța finală nu depinde exclusiv de caracteristicile declarate ale produselor și componentelor utilizate, ci și de proiectarea soluției, compatibilitatea componentelor, fabricație, execuție, montaj și realizarea corectă a racordului cu structura clădirii.
O fereastră, un vitraj sau o fațadă cu performanțe tehnice ridicate poate să nu atingă în exploatare nivelul proiectat dacă soluția este aleasă sau executată necorespunzător ori dacă montajul și racordarea la clădire sunt deficitare.
CATUC menține distinct, în cadrul sistemului calității în construcții, certificarea performanței și conformității produselor pentru construcții și certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcții sau sisteme pentru construcții. Din perspectiva PPTT, această abordare pune în evidență două componente complementare ale calității: performanța produselor utilizate și competența operatorului economic care realizează lucrarea.
Certificarea calificării tehnico-profesionale a companiilor din industria de tâmplărie termoizolantă, fațade și vitraje izolante aduce beneficii întregului lanț: companiilor, prin recunoașterea competenței și diferențierea pe criterii profesionale; beneficiarilor, printr-un nivel mai ridicat de încredere în calitatea produselor, a execuției și a montajului; iar autorităților, prin existența unui instrument obiectiv de verificare a capacității tehnice și profesionale a operatorilor economici și de reducere a riscurilor asociate lucrărilor necorespunzătoare.
În perioada următoare, Patronatul va participa activ la înființarea Asociației Române de Certificare a Operatorilor din Construcții (ARCOC) și va urmări îndeaproape dezvoltarea mecanismului de certificare și elaborarea regulamentului prevăzut la art. 383 alin. (10), în special în ceea ce privește definirea categoriilor de lucrări și de sisteme pentru construcții, precum și stabilirea criteriilor tehnice, administrative și economico-financiare aplicabile activităților specifice industriei noastre.
PPTT va continua să participe activ la dialogul cu autoritățile și cu celelalte organizații implicate în elaborarea reglementărilor de aplicare, astfel încât viitorul sistem de certificare să răspundă realităților tehnice ale industriei și să se bazeze pe criterii clare, obiective, proporționale și verificabile. Obiectivul este ca certificarea să contribuie efectiv la creșterea calității și la profesionalizarea pieței, prin recunoașterea și diferențierea companiilor care dispun de competența, capacitatea tehnică și sistemele de control al calității necesare pentru realizarea corespunzătoare a lucrărilor și sistemelor pentru construcții.

