Caravana nZEB ajunge la Constanța! Trei zile de evenimente dedicate construcțiilor eficiente energetic la VIVO! Constanța

1920x1080

    Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă este membru fondator a-l Clusterului Pro-nZEB, iar din această calitate susține conceptul nZEB (net-zero energy building) care se referă la clădiri proiectate și construite astfel încât să aibă o cerere energetică foarte redusă și să își acopere necesitățile energetice din surse regenerabile, astfel încât să minimizeze consumul net de energie din surse neregenerabile și să reducă la minim emisiile de carbon asociate utilizării energiei, precum și sustenabilitatea care prin definiție reprezintă dezvoltarea ce îmbină nevoile prezentului, fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini propriile necesități. Problema sustenabilității și a schimbărilor climatice care afectează întreaga planetă pot părea de multe ori că ne copleșesc.

    Există însă multe schimbări mici pe care le putem face cu toții pentru a reduce impactul nostru negativ asupra mediului și a contribui la construirea unui viitor sustenabil pentru copiii noștri.
În acest context, PPTT vă invită la Săptămâna nZEB Constanța, un eveniment ce se va desfășura în perioada 17 - 19 mai 2024, între orele 10:00 - 18:00, în parcarea VIVO! Constanța – Aurel Vlaicu 220 (intrarea Starbucks), cu intrare gratuită.

    De ce sa vii neapărat la Săptămâna nZEB Constanța? Este primul eveniment destinat construcțiilor eficiente energetic organizat la Constanța. Este primul eveniment din acest an destinat construcțiilor eficiente energetic. Vor fi 3 zile în care zeci de specialiști te vor întâmpina și îți vor spune TOT ce vrei să știi despre construcțiile eficiente energetic. Vor avea loc seminarii, prezentări și workshopuri despre cum se aplică noua legislație, ce materiale și tehnologii pot fi folosite, dar mai ales cum poate fi îndeplinit standardul nZEB, toate susținute de specialiști cu experiență în domeniul construcțiilor eficiente energetic. Vor fi prezente companii ce produc sau comercializează produse eficiente energetic, și care propun soluții certificate pentru case nZEB, verzi și pasive. În cadrul evenimentul vor avea loc demonstrații practice și teoretice la care vrei putea participa GRATUIT. Prezentările la scenă ale speakerilor cu activitate relevantă în domeniul construcțiilor eficiente energetic vor putea fi urmărite pe un ecran mare. Demonstrațiile practice vor avea loc în zona comercială destinată soluțiilor nZEB la care poți asista sâmbătă în zona dedicată din parcarea mall-ului VIVO! Constanța (intrarea Starbucks). Vizitatorii pot beneficia de consultanță personalizată și gratuită de la specialiștii prezenți la standuri. TOȚI cei prezenți vor putea interacționa cu oameni pasionați, veniți în calitate de expozanți, pregătiți să prezinte la stand beneficiile produselor și soluțiilor nZEB ale marilor producători din piața internațională și națională a construcțiilor.
Pe scenă vor urca mai mulți specialiști din domeniul construcțiilor eficiente, dar și din mediul academic, moderatori fiind membrii organizatori și co-organizatori ai evenimentului: Horia Petran, președinte al Clusterului Pro nZEB și Emilian Petre Grigore, fondator ZEBRO.

    Expozanții vor fi companii producătoare de materiale de construcții, ferestre, tâmplărie, instalații de încălzire și răcire, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pompe de căldură și panouri fotovoltaice, firme de montaj certificate, producători de case modulare din lemn, metal sau materiale de construcție alternative.

Puteți găsi mai multe detalii pe site-ul nostru: https://www.zebro.ro/saptamana-nzeb-constanta/