Ministrul Elena Udrea a informat pe cei prezenți privind proiecte noi lansate de MDRT: statul intenționează ca în următorii trei ani să construiască 100.000 locuințe pentru specialiștii din mediul rural, precum și locuințe pentru tineri, care nu au posibilitatea accesării unui credit imobiliar pentru achiziționarea unei locuințe construite de dezvoltatorii imobiliari.
Ministrul a spus că ministerul va implementa o strategie pentru a prioritiza investițiile în locurile unde posibilitățile de a se întoarce banii în economie sunt mai mari. De asemenea, este de dorit ca la licitațiile instituției ofertanții să prezinte, alături de o soluție clasică, și una alternativă "care poate fi mai puțin costisitoare".
De asemenea ministrul a răspuns problemelor semnalate de participanții la seminar.
Legat de modul în care sunt organizate licitațiile Ministrul a declarat că pe viitor firmele de construcții care abuzează de contestații vor fi depunctate la următoarele licitații ale instituției. „A devenit o meserie să contești rezultatul unei licitații. Vrem ca firmele care abuzează de contestații la Ministerul Dezvoltării să fie depunctate la următoarele licitații și vom aplica această metodă". Ministrul a mai spus că aceste contestații duc la "prelungiri nesfârșite" a termenelor de finalizare a proiectelor, care dacă sunt finanțate din bani europeni, fondurile pot fi pierdute.
"Ştiu că se tranzacționează contestațiile pentru a lua bani de la firma câștigătoare pentru a își retrage contestația. Se poate întâmpla ca rezultatul licitației să nu fie corect, dar problema este că a devenit o regulă să contești o licitație", a afirmat Elena Udrea.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) trebuie să dețină controlul asupra proiectelor pe care le finanțează, și nu autoritățile locale, care "își urmăresc interesele personale sau de partid”
"De regulă proiectele corespund intereselor personale sau de partid ale autorităților locale și nu cu programul ministerului. Vrem ca ministerul să decidă care sunt proiectele de reabilitare termică a rețelelor de canalizare sau a drumurilor care se finanțează, având în vedere că orice investiție trebuie să aducă înapoi bani la buget".
Autoritățile vor încerca să identifice soluții legale pentru a putea sprijini firmele românești de construcții la licitații". Se va cere realizarea unei analize de către ANRMAP, dar și sprijin din partea Ministerului Afacerilor Externe, pentru a găsi variante legale care să sprijine sau care să nu defavorizeze constructorii români la licitații (...) Vom încerca să identificăm soluțiile legale pentru a nu discrimina firmele românești de construcții". Declarația ministrului a venit ca răspuns la o afirmație a lui Cristian Erbașu, președintele Patronatului Societăților din Construcții potrivit căreia constructorii români lucrează în cele mai multe cazuri în anteprize pentru companiile străine. A fost dat exemplul Spaniei și Germaniei, țări care au implementat măsuri de sprijin pentru companiile naționale de construcții la nivel intern și extern. Pe de altă parte, ministrul Elena Udrea a afirmat că una din variantele prin care firmele românești pot avea mai multe șanse la licitații este asocierea.
Luând cuvântul din partea PPTT președintele Valentin Petrescu a prezentat două inițiative promovate la nivelul patronatului în ideea de a obține sprijinul autorităților pentru: implementarea unei atestări profesionale a firmelor active în branșa, dând exemplul atestatelor eliberate la cerere de PPTT pentru producători de tâmplărie termoizolantă și, în al doilea rând, o etapizare a programului de reabilitare termică, urmând ca într-o primă fază sa se efectueze numai schimbarea tâmplăriei, beneficiind de un aport financiar sporit din partea locatarilor, iar reabilitarea învelișului exterior al construcției să se desfășoare într-o altă etapă. A fost formulată în acest sens și o propunere legislativă, care la sugestia ministrului, a fost pusă la dispoziția MDRT pentru analiza și luarea unei decizii privind această inițiativă.
View the embedded image gallery online at:
https://www.pptt.ro/articole-din-presa-de-specialitate/au-avut-loc-lucrrile-seminarului-mediafax-talks-about-constructions#sigProId09e4112888
https://www.pptt.ro/articole-din-presa-de-specialitate/au-avut-loc-lucrrile-seminarului-mediafax-talks-about-constructions#sigProId09e4112888

